Arhive pe etichete: produse romanesti

Recomandare: Cosmetic Plant Q10 și ceai verde

Standard

                       Set Cosmetic Plant Q10 și ceai verde

Q10

Postarea de astăzi este o recomandare de produse și anume gama cu ceai verde și Q10 de la Cosmetic Plant.

Setul de mai sus l-am luat de la Plafar cu 25 lei și conține: Crema de zi anti-rid, lapte demachiant revitalizant și cremă de mâini.

Întreaga gamă miroase revitalizant, a primăvară! În plus, produsele se simt foarte lejer pe ten, atât crema cât și demachiantul, lăsând o pielea hidratată și proaspătă.

Produsele sunt îmbogățite cu un produs mineral energizant (calciu, magneziu, cupru, zinc), coenzima Q10, ulei din sâmburi de struguri, extract de ceai verde și vitamina E.  O bunătate pentru pielea voastră!

Gama este recomandată tenului normal și mixt, eu aș zice că  merge și pentru un ten ușor uleios, căci textura produselor este fluidă și lejeră.

Stași pe aproape: urmează review detaliat la produse! 🙂

Anunțuri

Review: Săpun natural cu scorțișoară și cacao de la Savonia

Standard

Mi-e tare drag să folosesc produse naturale, cu atât mai mult dacă sunt produse în România.

În această categorie ideală (cel puțin pentru mine) se încadrează și săpunul cu scorțișoară și cacao de la Savonia, produs cu drag în inima munților, în Harghita.

Sapun-Scortisoara-Cacao-3-e1419163019954

Sursă poză: Site Savonia

Produsul se recomandă tuturor tipurilor de piele, având un efect antibacterian, tonic și antioxidant.

Eu l-am achizționat de la un târg și abia am așteptat să vină sezonul rece ca să îl folosesc.

E absolut perfect! Aroma sa merge de minune în zilele astea reci de afară. Curăță bine, face o spumă fină, nu usucă pielea și lasă o aromă subtilă de scorțișoară în urma sa. Să vă mai spun că are în compoziție ulei de măsline, de cocos, unt de shea și ulei esențial de scorțișoară? 🙂

Da, reprezintă o alternativă bună, naturală la ceea ce găsim în comerț. Îl recomand cu drag iar pe viitor veți mai putea citi despre astfel de produse la mine pe blog.

Preț/cantitate: 6,5 lei/90 grame

http://shop.savonia.ro/produs/sapun-scortisoara-si-cacao/

Poze cu săpunul meu, înainte de-al folosi 🙂

savonia

dejavu